În 15 martie 1848 la Pesta a izbucnit revoluţia maghiară sub conducerea lui Ludovic Kossuth. Ea a urmărit iniţial autonomia Ungariei sub un guvern propriu, concesie care ia fost făcută fără întârziere de Curtea Imperială. Obiectivul principal a fost însă refacerea statului maghiar în limitele teritoriale „istorice. Punctele „naţionale” din programul revoluţiei maghiare au pus-o în conflict cu naţiunile care urmau să fie înglobate în viitoare Ungarie „istorică”. Aceste naţiuni, ridicate la luptă revoluţionară au înscris în programul lor drepturi civile şi politice, drepturi naţionale specifice precum şi respectarea autonomiei teritoriului în care ele formau majoritatea. Printre aceste naţiuni care îşi cereau drepturile au fost şi românii din Transilvania. Guvernul revoluţionar maghiar a considerat ostile aceste revendicări, greşeală politică care avea să ducă la înfrângerea revoluţiei. Revoluţia maghiară a intrat în luptă armată atât cu austriecii (octombrie 1848) cât şi cu naţionalităţile ce îşi susţineau cu armele programul lor naţional (români, slovaci, sârbi).Curtea Imperială habsburgică a apelat la ajutorul Rusie ţariste în temeiul tratatului Sfintei Alianţe pentru a înfrânge Revoluţia maghiară, care la 14 aprilie 1849 proclamase independenţa Ungariei. Trupele ruseşti au intrat în Ungaria şi în Transilvania, au învins armatele ungare. Acestea au capitulat iar majoritatea conducătorilor politici şi militari au fost executaţi.
În acest imperiu multinaţional, stăpânit de habsburgi, se găseau italieni, unguri, români, cehi, polonezi, slovaci, sârbi, croaţi, ucrainieni care doreau înlăturarea absolutismului monarhic, independenţa şi unitate naţională În Imperiul habsburgic, revoluţia a izbucnit la Viena, la 13 martie 1848, prin demonstraţii masive, care au determinat demisia şi fuga în străinătate a cancelar Metternich (prim ministru). Cei care i-au luat locul la guvernare au elaborat şi au supus spre promulgare Împăratului prima Constituţie din Imperiu Habsburgic introducând votul universal, adunare naţională unicamerală, s-a format Garda naţională şi au declanşat dezbaterea legii de abolire a drepturilor de origine feudală. Speriat de amploarea evenimentelor, împăratul Ferdinand I s-a refugiat în Tirol, de unde a organizat ofensiva împotriva revoluţionarilor în Cehia, în nordul Italiei şi în Viena; în decembrie 1848 a abdicat. Noul împărat Franz Ioseph având sprijinul Rusiei a „pacificat” Imperiul în vara anului 1849