REVOLUȚIA DIN 1848 ÎN SPAȚIUL ITALIAN
1846-1848
La jumătatea secolului al XIX-lea, Peninsula Italică era fragmentată politic, Sudul fiind sub influență spaniolă-borbonă, Centrul controlat de Papalitate, iar Nordul aflat sub stricta dominație a Imperiului Habsburgic. Pe fondul crizei economice din 1846-1847, idealurile de unificare națională (Risorgimento) promovate de societăți precum „Tânăra Italie” au luat amploare. Principalele obiective ale revoluționarilor erau eliberarea de sub stăpânirea străină, adoptarea unor constituții liberale și crearea unui stat italian unitar.
În Italia, revoluţia a început în ianuarie 1848, în Sicilia, la Palermo. Ea s-a ridicat împotriva absolutismului monarhic al regelui Ferdinand al II-lea al Regatului celor Două Sicilii şi pentru autonomia Siciliei. Având un puternic caracter separatist și anti-borbonic, revolta l-a forțat pe rege să acorde o constituție liberală o lună mai târziu. Acest succes a declanșat un efect de domino, obligând și alți suverani italieni să facă concesii democratice.
ianuarie 1848
martie 1848
Începând cu 17-18 martie 1848 Revoluţia din Italia a intrat într-o a doua fază, aceea a luptei pentru eliberare naţională. La aflarea veștii că revoluția a ajuns la Viena, Nordul Italiei s-a ridicat imediat împotriva Imperiului Austriac. Între 18 și 22 martie 1848, în timpul celebrelor „Cinci zile de la Milano” (Cinque Giornate), populația a purtat lupte grele de stradă, ridicând baricade și reușind să expulzeze armata austriacă a mareșalului Radetzky. Concomitent, la 22 martie, o revoltă condusă de Daniele Manin a eliberat Veneția, unde a fost proclamată Republica Sfântul Marcu.
Încurajat de succesul insurecțiilor din Nord și sub presiunea liberalilor, regele Carol Albert al Piemontului (Regatul Sardiniei) a declarat război Austriei la 23 martie 1848, asumându-și conducerea luptei de eliberare națională. Deși inițial susținut de voluntari din toată peninsula, entuziasmul s-a stins rapid după retragerea sprijinului papal. Înfrângerile grele suferite de armata piemonteză la Custoza (iulie 1848) și Novara (martie 1849) au permis austriecilor să reinstaureze regimul de ocupație.
martie 1848 – martie 1849
februarie – iulie 1849
Spre finalul revoluției, centrul de greutate s-a mutat la Roma. În urma asasinării prim-ministrului papal și a fugii Papei Pius al IX-lea, la 9 februarie 1849 a fost proclamată Republica Romană. Condusă de un triumvirat dominat de Giuseppe Mazzini și apărată de voluntarii lui Giuseppe Garibaldi, Republica a reprezentat cel mai avansat experiment democratic al epocii din Italia. A fost înăbușită brutal în luna iulie 1849, în urma intervenției militare a armatei franceze trimise de Ludovic Napoleon.