REVOLUȚIA DIN 1848 ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC
În Moldova revoluția a fost organizată de un comitet revoluționar format din boieri și
orășeni, care s-au adunat pe 27 martie 1848 la Iași, adresând
domnitorului Mihail Sturdza o „Petiție Proclamațiune” redactată de
Vasile Alexandri.
A început la Izlaz pe 9 iunie. A fost citit programul mișcării „Proclamația de la Izlaz”. Pe 11 iunie revoluția a început la București, de unde domnitorul Gheorghe Bibescu a fugit. În locul său a fost instalat un guvern provizoriu. Acesta a luat o serie de măsuri, dar în final a fost slăbit de disputa din jurul probleme: alegerea unei Adunări Constituante și împroprietărirea țăranilor. În septembrie 1848 trupele otomane intră în țară iar revoluționarii vor pleca în exil.
A avut un caracter radical și național, dezvoltându-se ca reacție la revoluția maghiară. Românii au cerut acordarea de drepturi egale românilor din Transilvania. A fost organizată o Mare Adunare Națională la Blaj (3-5 mai 1848), unde a fost redactat programul Petițiunea Națională, care se pronunța împotriva unirii cu Ungaria și cerea realizarea unor reforme. Dieta de la Cluj votează pentru Unirea cu Ungaria, iar românii luptă împotriva armatei maghiare în Munții Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu. Eforturile lui Nicolae Bălcescu de mediere între maghiari și români rămân fără rezultat, iar după înfrângerea maghiarilor, Transilvania revenea la vechea autonomie.
Supranumit „Crăișorul Munților”, a fost liderul incontestabil al rezistenței armate a românilor din Transilvania. În 1848, a organizat legiunile de moți în Munții Apuseni, transformând regiunea într-o fortăreață de nepătruns în fața armatelor revoluționare maghiare. Este simbolul luptei pentru drepturi naționale și sociale, refuzând compromisul care ar fi sacrificat libertatea țăranilor români.
Teoreticianul de forță al mișcării din Transilvania, Bărnuțiu a fost autorul celebrului „Proclamații de la Blaj”. În discursul său istoric de la Catedrala din Blaj, el a argumentat că libertatea politică a națiunii române trebuie să primeze în fața oricăror reforme sociale, punând bazele ideologice ale luptei pentru recunoașterea românilor ca „națiune politică”.
Sufletul Revoluției din Țara Românească, Bălcescu a fost un democrat radical care a militat neobosit pentru împroprietărirea țăranilor. Membru al guvernului provizoriu, a încercat să unească forțele revoluționare române din toate provinciile și a susținut necesitatea unei armate naționale, văzând în 1848 un prim pas crucial către unitatea tuturor românilor.
Diplomatul fin al generației pașoptiste, Ghica a acționat ca emisar al guvernului provizoriu de la București la Constantinopol. Misiunea sa a fost una critică: obținerea recunoașterii internaționale a Revoluției și convingerea Imperiului Otoman că mișcarea românească nu era o amenințare, ci o reformă necesară pentru modernizarea statului.
„Bardul de la Mircești” a fost vocea entuziastă a Revoluției din Moldova. Autor al manifestului „În numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu”, el a folosit puterea cuvântului pentru a mobiliza spiritele. După eșecul mișcării de la Iași, a plecat în exil, unde a continuat să pledeze cauza română în fața marilor puteri europene prin scrieri și demersuri diplomatice.
Spiritul vizionar al anului 1848 în Moldova, Kogălniceanu a redactat „Dorințele partidei naționale în Moldova”, unul dintre cele mai avansate documente ale epocii. În acest program, el cerea nu doar drepturi civile, ci și unirea Moldovei cu Muntenia, considerând-o „cheia de boltă” fără de care edificiul național nu ar putea rezista.